Vicepremierul Tanczos Barna susţine că situaţia internaţională tensionată ar trebui să dea de gândit partidelor din actuala coaliţie, adăugând că o criză politică este ultimul lucru de care România are nevoie.
El afirmă, referindu-se la ameninţările unor lideri politici cu ieşirea de la guvernare, că de-a lungul timpului şi UDMR a ieşit de la guvernare, dar că nu a spus că părăseşte Guvernul cu şapte luni înainte.
“Şi noi am mai ieşit din coaliţii. Au fost situaţii când am ieşit noi, au fost situaţii când am fost împinşi pe scări. Noi, când spunem că ieşim, a doua zi am ieşit. Punct. Deci noi nu spunem cu şapte luni înainte că s-ar putea să facem, că ne mai gândim, că mai analizăm“, a declarat, marţi seară, la Digi24, vicepremierul Tanczos Barna.
El a menţionat că UDMR caută compromis şi dialog, aşa cum a procedat şi la dezbaterea bugetului.
“Ar trebui să dea de gândit tuturor partenerilor noştri actuala situaţie…
