Luna aceasta se împlinesc 10 ani de la prima negociere dintre un consumator și o bancă în România, prin intermediul CSALB. De atunci, au avut loc peste 6.000 de negocieri în cadrul Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB). Iată ce au cerut și ce au obținut primii consumatori.
Martie 2016. Primele două dosare de negociere cu banca
Dosar nr. 1: Mariana R. din București a fost primul consumator care a negociat cu o bancă în România, în luna martie 2016. Conciliator desemnat: Mihaela Budișteanu.
Ce scria consumatoarea în cererea sa: În data de 19 mai 2015 am solicitat băncii să îmi modifice contractul de credit încheiat în anul 2007, conform OUG 50/2010. Banca a trimis un act adițional care modifica respectivul contract, dar a menținut un comision de administrare de 5 lei/lună pentru viitor. Solicit returnarea acestui comision încasat începând cu anul 2010 și până în prezent (în valoare de 47,5 lei/lună) și…
