Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu (PNL), acuză Trustul de Clădiri Metropolitane că defrișează fără rost arbori de pe Bulevardul Prelungirea Ghencea. Și cere demiterea directorului general Cristian Hiver (USR), pe care-l acuză de incompetență și minciună.
Proiectul supralărgirii Bulevardului Prelungirea Ghencea a fost, în permanență, o sursă de tensiune între Ciprian Ciucu și primarul general Nicușor Dan.
Mai exact, Ciucu a susținut mereu că proiectul – început în mandatul Gabrielei Firea – bate pasul pe loc. Tot Ciprian Ciucu spunea că ar vrea să preia parte din proiect și să-l gestioneze la Primăria Sectorului 6.
Iar Nicușor Dan a promis că va debloca lucrările și a susținut că Ciucu nu i-a cerut să preia secțiunea pe care ar fi fost normal să o facă Primăria Sectorului 6.
Una peste alta, iată care este, la acest moment, situația pe fiecare tronson al lucrării:
- Tronsonul 1 (Ghencea – Strada Brașov) Aici lucrează Trustul de…
