În ciuda unei noi runde de negocieri pentru formarea guvernului, care va începe pe 5 octombrie, și a dorinței președintelui Nicușor Dan de a evita alegerile anticipate, există o probabilitate semnificativă ca acestea să aibă totuși loc, notează agenția de evaluare financiară Moody’s cu puțin timp înainte ca Standard & Poor’s să anunțe decizia privind ratingul României.
În aceste condiții, „devine din ce în ce mai probabil” ca până la sfârșitul acestui an să nu fie posibilă obținerea unui sprijin politic suficient pentru adoptarea bugetului pe 2027, arată Moody’s într-o notă după respingerea în Parlament a cabinetului propus de Siegfried Mureșan.
“În ansamblu, evoluțiile politice din următoarele săptămâni vor fi un factor determinant pentru a stabili dacă recenta ajustare fiscală se va dovedi sustenabilă, asigurând astfel profilul de credit suveran”, subliniază agenția de evaluare…
