Inter Milano a remizat în deplasare cu AS Roma, scor 2-2, în runda curentă din Serie A, în al treilea meci consecutiv în care campioana Italiei antrenată de Cristi Chivu e nevoită să revină de la 0-2.
După o primă repriză dominată aspru de romani, care au marcat de două ori, Inter a știut cum să revină în joc, marcând e drept și foarte repede de la reluare, în chiar primele secunde ale mitanului secund.
Presa din Italia i-a acordat românului Chivu note de 5,5 și 6, reproșându-i letargia din defensivă a primei părți: „Ce show! Prima dată Kone, apoi Lautaro: Inter reușește o revenire și la Roma”, au titrat jurnaliștii italieni de la Gazzetta dello Sport. „Roma-Inter se termină 2-2, cu o mulțime de goluri și tot atâtea regrete, pe de o parte pentru un avantaj irosit, pe de altă parte pentru o primă repriză irosită. E nevoie de mai mult pentru a ocupa primul loc – cel puțin de unul singur – în clasament”, au mai scris italienii.
Din…
