Universitatea Craiova s-a impus clar pe teren propriu cu FC Voluntari, scor 3-1 în runda curentă de Superliga, însă toate gândurile juveților se află la returul de joia viitoare din Europa League cu Ararat – Armenia.
Oltenii s-au simțit bine în această după-amiază călduroasă de vară, chiar dacă au marcat târziu, abia în prelungirile primei reprize, prin Nsimba, din penalti, pentru ca ucreaineanul Romanchuk să facă 2-0 în minutul 57, după o pasă luminoasă a lui Etim.
Același Etim a făcut dubla în minutul 79, asta deși ratase inițial un penalti. Golul lui Gutea din prelungiri nu a mai impresionat pe nimeni, așa că Craiova se poate concentra pentru a urca muntele Ararat. Dubla începe în Armenia de la acel 1-1 consumat joia aceasta în Bănie.
Campioana vine pe 4 în clasament, cu 10 puncte, la trei de rivala Dinamo, care încă e lidera clasamentului.
Echipele de start:
Universitatea Craiova (3-4-3): Sava – Ad. Rus, Stefanovic, Screciu – Teles, T….
