Șase state membre ale Uniunii Europene au solicitat, sâmbătă, introducerea unei taxe la nivelul UE care să se aplice companiilor petroliere, ale căror profituri au crescut vertiginos ca urmare a războiului din Orientul Mijlociu.
Miniștrii de Finanțe din Germania, Italia, Austria, Polonia și Portugalia, împreună cu ministrul Economiei din Spania, au trimis scrisoarea comună ministrului de Finanțe irlandez, a cărui țară deține în prezent președinția rotativă a UE, în care au solicitat ca problema unei taxe pe profiturile companiilor petroliere să fie inclusă pe ordinea de zi a reuniunii miniștrilor de Finanțe din blocul comunitar, care va avea loc luna viitoare la Dublin, relatează AFP.
“Companiile petroliere se bucură de o profitabilitate generală și de marje la produsele rafinate care depășesc creșterea prețului țițeiului. Ne confruntăm cu unul dintre cele mai mari șocuri de aprovizionare din ultimele decenii, iar nemulțumirea crește la…
