72 views 17 secs 0 comments

Bulgaria, lider mondial la stocarea energiei solare. Are baterii de peste patru ori mai mari decât România

In Business
august 16, 2026

Bulgaria a devenit una dintre principalele piețe mondiale pentru stocarea energiei în baterii. Noile capacități instalate în 2025 ar putea transfera, teoretic, 77% din creșterea zilnică a producției solare către orele fără soare.

Potrivit unei analize Ember, este cel mai ridicat nivel dintre piețele analizate, înaintea statului Chile, cu 76%, și a Australiei, cu 60%.

Bulgaria a pornit aproape de la zero, dar a instalat aproximativ 3 GWh de baterii în 2025. Până în mai 2026, capacitatea totală a ajuns la 8,6 GWh, susținută de finanțări publice și de simplificarea procedurilor de autorizare.

Efectul se vede deja în sistemul energetic. În prima jumătate a acestui an, energia solară și cea livrată din baterii au acoperit, în medie, 24% din consumul Bulgariei între orele 19:00 și 21:00. În 2023, energia solară nu contribuia practic deloc la acoperirea consumului de seară.

Cifra de 77% reprezintă un potențial teoretic, nu cantitatea de energie solară…

Citeşte mai mult