Liderul PSD Sorin Grindeanu a lansat un nou atac la adresa președintelui PNL, Ilie Bolojan, pe care îl acuză că întârzie şi blochează în mod deliberat formarea unui guvern cu puteri depline.
„România este complet blocată politic din cauza orgoliului unui om. Un singur om pune condiții. Un singur om își schimbă angajamentele de la o zi la altă. Ilie Bolojan blochează deliberat formarea unui guvern cu puteri depline”, a declarat Sorin Grindeanu.
Președintele PSD a subliniat că luni, cu două zile înainte de încheierea sesiunii parlamentare, el personal a primit de la premierul demis, Ilie Bolojan, şase proiecte vitale pentru PNRR.
”Dintre aceste şase proiecte, patru erau la Camera Deputaţilor, două la Senat. Vreau să vă spun că ieri în Camera Deputaţilor toate proiectele solicitate de premierul demis Bolojan, dar şi alte acte normative care ţin de PNRR, au fost aprobate. Vorbim de reforme şi măsuri care…
