Elizabeta Samara, componentă a echipei României care a câștigat prima medalie la Campionatelor Mondiale după 26 de ani, a declarat, pe Aeroportul Henri Coandă, la întoarcerea în țară, că există există restanțe mari în ceea ce privește premierile de la Agenția Națională pentru Sport pentru medaliile cucerite la competițiile internaționale, precizând că de doi ani nu a primit niciun ban.
‘Eu încă am motivație să mai joc, să mai lupt. Dar și motivația aceea vine și puțin financiar, pentru că asta este munca noastră de zi cu zi. De doi ani nu am mai primit nici măcar o premiere. Să fie acolo… Noi câștigăm, stăm în sală cu orele, ne accidentăm, muncim să ne refacem, dar e nevoie să fim motivați și financiar. Pentru că altfel… Sigur, joci și de plăcere, dar și plăcerea aia se cam duce. Mulți bani am de primit, nu zic cât, dar sunt mulți. Colegele mele la fel. Sunt și de la alte sporturi. Dar noi sperăm să îi primim cât mai…
