Guvernul va declara situație de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere, urmând să adopte în acest sens o ordonanță de urgență.
Şedinţa pentru adoptarea ordonanţei de urgenţă necesare va avea loc marţi.
Decizia vine pe fondul creșterii accelerate a prețurilor la combustibili și are ca scop limitarea impactului asupra economiei și populației.
Executivul a stabilit că, pe durata crizei, vor fi introduse măsuri de protecție pentru o perioadă inițială de șase luni, cu posibilitatea prelungirii succesive din trei în trei luni, dacă situația o va impune, potrivit unui comunicat transmis după o ședință convocată de premierul Ilie Bolojan, luni dimineaţă, la Palatul Victoria.
Printre principalele măsuri se numără limitarea adaosului comercial pentru benzină, motorină și materiile prime utilizate în producerea acestora, pe întreg lanțul economic.
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a precizat ulterior că limitarea va fi la 50% din…
