Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, estimează că inflația va începe să scadă în a doua jumătate a anului, cu primele semne vizibile din lunile iulie–august. Potrivit acestuia, rata inflației ar urma să ajungă spre finalul lui 2026 în jurul nivelului de 4%, apropiat de intervalul de referință. Creșterea economică a României în acest an este estimată precaut la 1%.
Nazare afirmă că situația economică este „ameliorată” față de anul trecut, însă avertizează că presiunea datoriei publice rămâne una majoră și va reprezenta o provocare pentru orice guvern viitor.
Când ar putea apărea primele semne de scădere a inflației
Ministrul Finanțelor a explicat, luni seară, la Antena 3, că prognoza de creștere economică pentru 2026 este una prudentă, de aproximativ 1%. În același timp, el a subliniat că România dispune de aproape 20 de miliarde de euro din fonduri europene, incluzând 10 miliarde de euro din PNRR, circa 5 miliarde din…
