Ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat că a modificat ordinul care reglementează participarea la târgurile internaționale de turism pe bani publici.
Măsura, luată cu puțin timp înainte ca Miruță să plece de la Economie la Apărare, vizează eliminarea unui sistem pe care ministrul îl descrie drept netransparent și arbitrar, în care accesul la fonduri publice era decis după principiul „primul venit, primul servit”.
Potrivit lui Miruță, aproximativ două milioane de euro erau cheltuiți anual pentru participarea la târguri, fără criterii clare, iar în unele cazuri solicitările „dispăreau” atunci când nu conveneau.
„Banii se dădeau pe ochi frumoși”
Ministrul afirmă că, deși ideea susținerii participării la târguri de turism este una necesară, mecanismul existent favoriza risipa de bani publici. În lipsa unor criterii obiective, selecția se făcea discreționar, iar o parte dintre beneficiari ajungeau „la plimbare pe banii…
