Scăderea accentuată a consumului din ultimele luni ar putea împinge economia României într-o recesiune tehnică, avertizează Adrian Codirlașu, președintele CFA România, organizaţia profesioniştilor în investiţii.
Potrivit acestuia, după contracția ușoară din trimestrul III, nu este exclus ca și trimestrul IV să înregistreze un minus față de trimestrul precedent, pe fondul pierderii puterii de cumpărare și al temperării comportamentului de consum.
„Am avut pe date neajustate sezonier peste 4% scădere de consum în august versus august anul anterior. Apoi s-a mai redus în jur de 3%, dar după aceea a fost 4,6% în octombrie. Deci s-a accentuat scăderea. Lucrul acesta era cumva anticipat. N-ar fi fost în regulă să fie altfel. Arată un consumator rațional pentru că lui i-au scăzut veniturile și și-a ajustat comportamentul”, a explicat Adrian Codirlașu, în cadrul evenimentului „CFA 5 o’clock info”, organizat de Asociația CFA România.
…
