Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Ciprian Ciucu, și-a prezentat, joi, programul „Bucureștiul pus la punct”, prin care propune regenerarea urbană a centrului cultural și istoric, parcări mici și dese, finalizarea planului urbanistic general, introducerea conceptului de oraș-parc, termoficare sigură, eficientă și mai ieftină și siguranță rutieră.
„Bucureștiul pus la punct este acel oraș în care ne place să trăim, să ieșim în spațiul public, care nu este degradat, în care este ordine, în care lucrurile sunt bine întreținute, în care avem o viață culturală și o viață economică efervescentă și care ne face să nu ne dorim să plecăm în altă parte”, a afirmat Ciucu.
Iată principalele direcții pe care candidatul Ciprian Ciucu își propune să le urmărească dacă va deveni primarul Capitalei.
“Cultura mentenanței” în București
“Vor fi doi ani și jumătate, aproape trei pentru următorul mandat, este un rest de mandat. Nu pot să…
