Una din sugestiile făcute de FMI pentru revenirea țării din criză ține de creșterea forței de muncă. Dacă România ar ajunge la media europeană, PIB ar putea crește cu 6,5%.
Un raport dat publicității de Fondul Monetar Internațional (FMI) scoate în evidență fragilitatea economică a țării, creșterea lentă care urmează în următorii doi ani, dar și importanța „consolidării fiscale pe care a planificat-o guvernul” pentru perioada 2025-2026.
Documentul nu ezită să amintească și cauzele care au dus la „deteriorarea considerabilă a finanțelor publice din anul 2024”: cheltuielile cu majorarea pensiilor până la 40% și a salariilor din mediul public cu 24%. Aceste excese au fost definite de FMI drept „o reformă costisitoare”.
Ce măsuri recomandă FMI
Printre măsurile urgente de refacere a economiei, directorii Fondului au recomandat:
(i) eliminarea tuturor scutirilor de impozite, după ce Guvernul a renunțat deja la scutirile de impozite…
