Liderii AUR insistă că relația cu Călin Georgescu nu este întreruptă, deși acesta a anunțat public că boicotează alegerile pentru Primăria București și a acuzat autoritățile că organizează „o farsă sub aparența binelui”.
Reprezentanții formațiunii spun că înțeleg neîncrederea lui Georgescu, dar că partidul are „datoria de a reprezenta electoratul” și va participa la scrutinul din 7 decembrie.
AUR merge la vot, în timp ce Georgescu se retrage
Senatorul AUR Petrișor Peiu a explicat, într-o conferință de presă de luni, că deși împărtășește parțial nemulțumirile lui Călin Georgescu, partidul nu poate abandona competiția electorală.
„Înțelegem cu toții frustrarea și neîncrederea pe care domnul Georgescu le-a căpătat în raport cu modul în care instituțiile statului, așa-numitul sistem, organizează alegerile – atunci când ești descalificat de două ori din cursa prezidențială fără un motiv legal, sigur că ai un…
