China ia în calcul să amâne punerea în aplicare a restricţiilor impuse exportului pământurilor rare şi să reia achiziţiile de soia din Statele Unite, a anunţat duminică secretarul american al Trezoreriei Scott Bessent, evitând astfel o creştere masivă a taxelor vamale americane, un semn de destindere între cele două mari puteri mondiale.
Preşedintele american Donald Trump a ameninţat să impună taxe vamale suplimentare de 100% produselor chinezeşti începând de la 1 noiembrie, dacă China îşi consolidează controalele impuse exporturilor de pământuri rare şi tehnologiilor necesare rafinării acestora.
”Cred că am evitat acest lucru”, a declarat postului ABNC News Scott Bessent, potrivit AFP.
China va amâna asta cu un an, în timp ce reexaminează situaţia”, a adăugat el.
Beijingul a aceptat, de asemenea, ”achiziţii agricole substanţiale de la agricultori americani”, în cadrul unor negocieri cu vicepremierul He Lifeng, la Kuala Lumpur, în…
