Președintele american Donald Trump a anunțat că va impune un tarif suplimentar de 100% pentru bunurile provenite din China, peste tariful de 30% deja în vigoare, începând cu 1 noiembrie sau chiar mai devreme.
Măsura reprezintă o escaladare majoră, după luni de armistițiu comercial între cele două națiuni, scrie CNN.
„Statele Unite ale Americii vor impune un tarif de 100% pentru China, pe lângă orice alte tarife pe care le plătesc deja. De asemenea, la 1 noiembrie vom impune controale la export pentru orice software critic”, a declarat Trump vineri după-amiază într-o postare pe Truth Social.
Anunțul lui Trump este legat de decizia Beijingului de a înăspri controalele la export pentru pământurile rare, materiale esențiale pentru producția multor dispozitive electronice. Drept urmare, Trump pare să fi anulat o întâlnire cu președintele chinez Xi Jinping, programată pentru sfârșitul acestei luni în Coreea de Sud.
