USR și-a exprimat, duminică, o poziție fermă privind alegerile pentru Primăria Generală a Capitalei, în contextul disputelor din coaliția de guvernare pe tema stabilirii datei scrutinului. Președintele USR, Dominic Fritz, a transmis că data votului este prevăzută de lege și nu poate fi folosită ca instrument de negociere politică.
„În democraţie, organizarea alegerilor nu se negociază după interese de moment. Alegerile sunt obligatorii şi se organizează conform legii. Toată discuţia publică despre trocuri şi înţelegeri subterane pe tema alegerilor trebuie să înceteze urgent, pentru că şubrezeste încrederea deja slăbită a oamenilor în democraţia românească. Legea trebuie respectată”, a scris Fritz pe Facebook.
Liderul USR a criticat și ideea susținerii unui „candidat unic” al tuturor partidelor pentru Primăria Capitalei, considerând-o „o idee politică falimentară”: „USR va respinge astfel de trocuri pe tema alegerilor. Ideea…
