Lumea trebuie să descopere și să dezvolte noi exploatări de petrol și gaze doar pentru a menține producția la nivelul actual, pe fondul scăderii rapide a ratelor de recuperare la zăcămintele aflate în exploatare, se arată în raportul publicat marți de Agenția Internațională pentru Energie (AIE).
Aceasta este o schimbare de 180 de grade față de afirmația din 2021 a AIE, valabilă până acum, conform căreia „nu sunt necesare noi investiții” pentru noi exploatări petroliere într-un scenariu ce prevedea emisii zero până în 2050.
Ratele de recuperare din zăcămintele de petrol și gaze aflate în exploatare s-au accelerat în ultimii ani, în mare parte din cauza dependenței sporite de zăcămintele de șist și exploatările offshore, susține acum AIE.
Agenția internațională a fost presată de Administrația Trump să revină la misiunea sa de bază, aceea de a asigura securitatea globală a aprovizionării cu materii energetice, și să renunțe la…
