Premierul Ilie Bolojan a transmis, vineri, după discuţiile cu sindicatele, în cadrul Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social pe tema celui de-al doilea pachet de măsuri fiscale, că în momentul de faţă sunt prea puţini umeri în economia reală pe care stă această ţară.
El a subliniat că nu este uşor pentru Guvern să ia toate aceste măsuri, iar pe unele nu le ia cu inima deschisă însă, prin punerea lor în aplicare, vom crea condiţii de dezvoltare a ţării în perioada următoare.
Premierul Ilie Bolojan şi reprezentanţii Guvernului au avut astăzi consultări cu partenerii sociali în cadrul Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social pe tema măsurilor guvernamentale cuprinse în cel de-al doilea pachet asupra căruia Guvernul îşi va angaja răspunderea în Parlament. În discuţiile de la Palatul Victoria, membrii Guvernului au prezentat partenerilor sociali proiectele de lege.
Exectivul precizează că ”partenerii sociali –…
