Guvernul a adoptat joi o ordonanță prin care sunt crescute tarifele pentru rovinietă și pentru taxele de trecere a podurilor peste Dunăre.
Noile prevederi intră în vigoare în termen de 10 zile de la publicarea în Monitorul Oficial.
Cât va costa de acum rovinieta
Pentru autoturisme, tariful rovinietei va crește semnificativ: de la 28 de euro la 50 de euro pe an.
Creșteri apar și pentru celelalte perioade: 3,5 euro pentru o zi (față de 2,5 euro), 6 euro pentru 10 zile (față de 3,3 euro), 9,5 euro pentru 30 de zile (față de 5,3 euro) și 15 euro pentru 60 de zile (față de 8,4 euro).
Actul normativ dublează și cuantumul amenzilor pentru lipsa rovinietei. Șoferii surprinși fără taxă valabilă vor plăti între 500 și 1.000 de lei, comparativ cu nivelul actual de 275-550 de lei.
Taxa de pod la Fetești – Cernavodă urcă la 19 lei
Și șoferii care traversează Dunărea vor plăti mai mult.
La podurile de pe Autostrada A2, între Fetești și Cernavodă, tariful…
