Dintre instituțiile autonome unde premierul Bolojan a promis temperarea cheltuielilor cu personalul, Agenția Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) are cei mai puțini angajați. Dar și cele mai mari salarii. Mai exact, de 3 ori mai mari decât media națională.
În principiu, această autoritate este necesară. Problema este că, în ultimii ani, ajunge mai des în atenția publicului pentru sinecurile pe care le oferă decât pentru măsurile pe care le ia pe piețele de energie electrică și gaze naturale.
Așa cum nici ANCOM și nici ASF nu se finanțează direct de la bugetul de stat, nici ANRE nu o face.
Își ia banii din taxe și contribuții percepute operatorilor din energie (producători, transportatori, distribuitori și furnizori).
Dar operatorii ne bagă în facturi costurile pe care le au cu ANRE. Mai simplu spus: banii ANRE vin, de fapt, de la noi. Așa că avem tot dreptul să ne interesăm de felul în care Autoritatea își gestionează…
