98 views 20 secs 0 comments

Fondul ETF BET Patria – Tradeville, cel mai mare ETF cu investiții în acțiuni românești, depășește 500 milioane lei în active totale și 28 de mii de investitori

In Business
iulie 15, 2025

Înființat în 2012, fondul ETF BET Patria – Tradeville este administrat de SAI Patria Asset Management SA, companie membră a Grupului Patria Bank, și este primul fond de tip Exchange Traded Fund din România. Acesta este în prezent unul dintre cele mai mari ETF-uri înființate în regiunea Europei Centrale și de Est.
Fondul investește în cele mai importante 20 de acțiuni listate la Bursa de Valori București (BVB), având că strategie replicarea structurii și performanței indicelui principal al bursei, BET. Prin strategia sa, ETF BET Patria – Tradeville oferă publicului o alternativă simplă și modernă de a investi la bursă și de a beneficia de performanțele celor mai importante companii românești listate.

Activele nete totale ale fondului (reprezentând dimensiunea acestuia) au crescut cu 30,3% în ultimele 12 luni, de la 385,6 milioane lei la 11 iulie 2024 până la 502,6 milioane lei la 11 iulie 2025. În ultimii trei ani încheiați la data de 11 iulie…

Citeşte mai mult