Cristian Chivu, antrenorul echipei de fotbal Inter Milano, a salutat prestația elevilor săi în meciul câștigat cu scorul de 2-0 în fața formației argentiniene Boca Juniors, miercuri, la Seattle, în urma căruia gruparea din Serie A s-a calificat în optimile de finală ale Cupei Mondiale a Cluburilor.
‘A fost un meci excelent. River este o echipă grozavă și a făcut tot posibilul să se impună, dar ne-am pus în situația potrivită și am reușit să obținem ceea ce ne-am propus. Ne-am apărat bine, am încercat să jucăm om la om, dar am înțeles momentele jocului. Astăzi, echipa a oferit o prestație serioasă. A fost o primă repriză dificilă, dar am vrut să ne calificăm. În repriza a doua, am găsit echilibrul potrivit și am accelerat circulația mingii. Am reușit să câștigăm și să avansăm în faza eliminatorie’, a declarat Chivu la finalul jocului.
Inter Milano s-a impus în meciul cu River Plate prin golurile marcate de Francesco Pio…
