Europarlamentarul PSD Victor Negrescu anunţă, miercuri, că s-a dat vot final în Parlamentul European pentru un sprijin în vederea salvării proiectelor din PNRR.
El precizează că a reuşit să obţină sprijinul Parlamentului European pentru prelungirea cu 18 luni a proiectelor mature și posibilitatea ca proiectele nefinalizate să fie finanțate prin alte fonduri UE.
Pentru o decizie finală este însă nevoie de acordul Comisiei Europene, iar Nicu Ştefănuţă nu e optimist. Mai ales că de curând Comisia Europeană a anunțat că termenul limită pentru implementarea PNRR nu va fi extins.
Negrescu e încântat
”Vot final în Parlamentul European: am obținut un sprijin larg pentru salvarea proiectelor din PNRR! 421 de voturi pentru din 656 de voturi înregistrate. Raportul privind implementarea Mecanismului de Redresare și Reziliență, pe care l-am coordonat în calitate de co-raportor și responsabil al Comisiei pentru Bugete a fost adoptat astăzi cu o largă…
