Regele Charles al III-lea și-a exprimat convingerea că relația dintre Regatul Unit și România va prospera în timpul mandatului președintelui Nicușor Dan.
Suveranul britanic i-a transmis lui Nicușor Dan un mesaj cu ocazia începerii mandatului de președinte al României. Mesajul i-a fost înmânat șefului statului luni de ambasadorul Regatului Unit la București, Giles Portman.
Adresându-i, alături de regina Camilla, ”cele mai calde felicitări” pentru alegerea în funcția de președinte al României, Charles subliniază că mandatul lui Nicușor Dan începe într-o perioadă de mare incertitudine în Europa și în lume și cu multe provocări, de la combaterea schimbărilor climatice și protejarea naturii, până la încheierea teribilului conflict din Ucraina.
”Îmi amintesc foarte bine vizita mea din 2022 la Centrul Romexpo din București, unde ne-am întâlnit când erați primar. Știu că, sub conducerea dumneavoastră, nu numai că relația dintre…
