131 views 24 secs 0 comments

Grindeanu promite: 320 km din autostrada A7 vor fi gata până în 2026

In Business
mai 22, 2025

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat joi, în timpul unei vizite pe șantierul autostrăzii A7 din județul Prahova, că anul acesta ar putea fi dați în folosință între 160 și 170 de kilometri din această importantă arteră rutieră.

Restul de 60-70 de kilometri rămași ar urma să fie inaugurați în prima parte a anului viitor.

Lotul Ploiești–Buzău, aproape gata

Ministrul a verificat stadiul lucrărilor pe lotul 2 al tronsonului Ploiești–Buzău, unde avansul este de 97-99%. „Mai sunt trei poduri care necesită remedieri.

CNAIR a comandat o expertiză tehnică, iar în funcție de concluzii, se vor implementa soluțiile necesare”, a explicat Grindeanu.

El estimează că acest lot va fi deschis circulației spre finalul lunii iunie.

Odată cu finalizarea lotului 2, vor fi deschiși și încă trei kilometri din lotul 3, astfel încât descărcarea să se poată face direct în DN2.

Totodată, va fi dat în folosință și un pod important dinspre…

Citeşte mai mult