A treia ediție a festivalului Suflet de România, organizat pe Profi pe Domeniul Regal Săvârșin, a reunit în ultimul weekend al lunii aprilie peste 10.000 de participanți, 80 de mici producători locali veniți din toate regiunile țării, dar și 26 de medici specialiști care au oferit consultații gratuite, în cadrul unei Caravane Medicale. Suflet de România 2025 a adus în mijlocul naturii și reprezentanți ai ONG-urilor susținute de Profi în misiunea lor de a face bine, oferind exemple concrete de implicare în Cultură, Educație, Sănătate, Mediu, Sport, Inovație și Comunitate, mai precis în cei șapte piloni de CSR spre care se îndreaptă susținerea Profi, retailer de top creat și crescut în România.
Pe lângă bucatele alese și meșteșugarii iscusiți, a treia ediție a festivalului Suflet de România, organizat de Profi, a readus în aer liber un cinematograf cu filme românești de colecție și o scenă pe care au avut loc…
