Moda ciocolatei Dubai a cucerit şi Occidentul. Pe reţelele sociale, internauţii se filmează devorând cu lăcomie batoane de ciocolată cu cremă de fistic. Dar, în condiţiile în care cererea creşte vertiginos, micile nuci exotice verzi sunt puţine, iar preţurile cresc vertiginos.
Ascensiunea fulminantă a ciocolatei Dubai a declanşat o criză globală a aprovizionării cu fistic, agravând penuria mondială de nuci verzi şi făcând ca preţurile acestora să crească vertiginos, scrie Financial Times, care atrage atenţia că uneori nu este nevoie de prea mult pentru a zdruncina lanţurile globale de aprovizionare.
Batoanele, o combinaţie de cremă de fistic, patiserie mărunţită şi ciocolată cu lapte, au avut un succes modest după lansarea lor în 2021 de către ciocolatierul FIX din Emiratele Arabe Unite – până când un videoclip TikTok le-a transformat într-o senzaţie globală.
Clipul, postat în decembrie 2023, a adunat peste 120 de milioane de…
