Mirel Rădoi a fost revoltat după remiza cu FCSB.
Rădoi s-a declarat vânat de arbitri români și a afirmat că nu se poate manifesta așa cum își dorește pe bancă.
“Mi s-a zis că tuşierul m-a văzut că am aruncat badge-ul, mi-a spus team managerul că o să-mi facă o cuşcă, să-mi închid gura. Arbitrii aşteaptă ca să mă suspende pe mine. La final am fost dezamăgit, a fost o ultimă ocazie din partea noastră. De aici a apărut dezamăgirea mai mare”, a spus Mirel Rădoi, conform Digi Sport.
De asemenea, Rădoi a vorbit și despre șansele Craiovei la titlu.
“Voi o ţineţi întruna cu titlul, nu putem să avem o partidă cum am avut la Cluj, să revenim şi să jucăm bine. Dacă noi credem că vom câştiga titlul şi toate problemele Universității se vor rezolva, facem o foarte mare greşeală. După primele şase etape, puteţi să mă întrebaţi ce vreţi voi”, a completat Rădoi.
Universitatea Craiova și FCSB au terminat la egalitate, scor 0-0, în etapa a…
