Premierul Marcel Ciolacu şi ex-premierul Sorin Grindeanu îi cer lui Victor Ponta să se retragă din cursa prezidenţială, după dezvăluirile acestuia privind decizia de a inunda satele româneşti, pentru a nu fi afectat Belgradul, în 2014.
În schimb, fostul premier se scuză, spunând că pe omul aflat la nevoie trebuie să-l ajuți şi poate decizia lui a salvat mii de vieți din Serbia, „un popor vecin și iubitor de români!”
Ciolacu: Joaca de-a suveranismul nu mai ţine!
”Victor, ia măcar acum o decizie înţeleaptă! Niciun pesedist nu îl vrea pe Nicuşor Dan preşedinte!”, îi transmite Ciolacu lui Ponta pe Facebook.
Iată întreg mesajul un pic agramat de la premierul Ciolacu:
”Când eşti prim-ministru, sunt multe momente în care eşti nevoit să iei decizii grele. Dar ele nu trebuie ascunse niciodată de proprii (sic!) cetăţeni.
Să recunoşti senin – după ani de zile! – că ai fost de acord, în calitate de prim-ministru al României, să inunzi…
