Bursa de la New York a scăzut vineri cu aproape 6%, pentru a doua şedinţă consecutivă, investitorii manifestându-şi temerile legate de starea economiei americane în urma ofensivei comerciale masive lansate de preşedintele american Donald Trump.
Dow Jones a pierdut 5,50%, indicele Nasdaq s-a prăbuşit cu 5,82%, iar indicele extins S&P 500 a pierdut 5,97%, în cea mai slabă şedinţă de tranzacţionare de la criza Covid-19 din 2020, relatează AFP.
În două zile, bursa americană a pierdut o capitalizare de piaţă de peste 6.000 de miliarde de dolari, potrivit indicelui Dow Jones US Total Stock Market.
Joi, Dow Jones pierduse 3,98%, Nasdaq 5,97% şi S&P 500 4,84%.
„Este posibil ca pieţele să nu reacţioneze suficient, mai ales dacă aceste tarife se dovedesc a fi definitive, având în vedere potenţialele repercusiuni asupra consumului şi comerţului la nivel mondial”, a declarat Matt Burdett de la Thornburg Investment Management.
Semn al nervozităţii…
