Rapid București a fost învinsă dramatic la ultima fază de Universitatea Craiova, scor 1-2 în runda curentă de play-off a Superligii, cea cu numărul doi.
Un gol semnat de Alexandru Mitriță în minutul 93, gol care spulberă orice șansă trupei lui Șumudică de a mai spera la titlu, fiind acum la 8 puncte în spatele liderei Craiova.
Șumudică a fost supărat pe toată lumea la conferința de presă, criticând dur arbitrajul lui Istvan Kovacs, care l-a eliminat pe Petrila, dar și atacându-și câțiva dintre jucătorii de pe teren.
„Craiova e o echipă bine pregătită, cu o bancă foarte bună, s-au văzut când au făcut schimbările. Cred că era meritat un rezultat de egalitate, având în vedere ocaziile noastre. Din păcate, este al treilea meci pe care îl pierdem în minutele de prelungire. Înțeleg, Ignat face o greșeală la Sibiu, care se putea evita, un luft, cu FCSB greșim și pierdem în minutul 90+4, azi pierdem un punct când Rareș Pop trebuia să…
