România se află, în acest moment, la maximul său istoric de bunăstare, cu un PIB/capita la cel mai înalt nivel față de media europeană și cu un consum individual real care îl depășește pe cel al Spaniei.
Rezultatele sunt vizibile cu ochiul liber – iar statisticile arată că, în ciuda inflației (cea mai mare din UE), încrederea consumatorilor se menține ridicată.
Marea problemă este, însă, mecanismul foarte vulnerabil prin care obținem și acest PIB/capita și acest spectaculos consum individual real – care aleargă cu mult înaintea dezvoltării României:
Dacă la consum și la PIB-ul pe care acesta îl produce suntem aproape de media UE, la dezvoltarea care ar trebui să susțină această bunăstare suntem foarte departe: iată 5 cifre care ne constrâng la întrebarea cât vom mai rezista, la acest nivel, fără dezvoltare?
Euforia bunăstării
Cei doi indicatori, pe care se bazează bunăstarea și entuziasmul celor care cred că ea va persista…
