
Joe Biden s-a dezlănţuit luni împotriva celor care îl critică pentru prestaţia sa dezastruoasă de la dezbaterea cu Donald Trump, spunându-le democraţilor, într-o scrisoare deschisă, şi americanilor, într-un interviu în direct, că rămâne în cursa prezidenţială.
El a respins astfel apelurile tot mai numeroase de a recunoaşte că, la 81 de ani, este prea bătrân şi ineficient pentru a-l învinge pe fostul preşedinte şi ar trebui să renunţe în favoarea unui candidat mai tânăr, relatează The Guardian.
Preşedintele a atacat „elitele din partid” într-un interviu telefonic în direct în emisiunea Morning Joe de la MSNBC, afirmând că acestea se află în spatele apelurilor pentru ca el să renunţe.
El a adăugat: „Dacă vreunul dintre aceştia nu crede că ar trebui să candidez, să candideze împotriva mea. Daţi-i drumul. Anunţaţi-vă candidatura – provocaţi-mă la Convenţie!” – a spus el, referindu-se la convenţia democrată ce ar urma să-i…