Deficitul bugetar la cinci luni din 2024 a urcat la 3,4% din PIB, în creștere față de luna anterioară și cu o valoare nominală aproape dublă față de anul trecut.
Astfel, potrivit Ministerului Finanțelor, execuţia bugetului general consolidat în primele cinci luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un deficit de 60,10 miliarde lei, respectiv 3,4% din PIB, faţă de deficitul de 36,91 miliarde lei – 2,30% din PIB – înregistrat în perioada similară din 2023.
După primele patru luni ale anului deficitul fusese de 57,29 miliarde lei, respectiv 3,24% din PIB.
Veniturile
Veniturile totale au însumat 225,38 miliarde lei în primele cinci luni ale anului 2024, înregistrând o creştere de 14,1% (an/an), iar cheltuielile bugetului general consolidat, în sumă de 285,48 miliarde lei, au crescut în termeni nominali cu 21,8% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent.
Creşterea veniturilor a fost susţinută cu precădere de încasările din venituri curente -…
