Carbura de Siliciu (SiC), cunoscută și sub denumirea de Carborundum sau, mai simplu, Carborund, este un material sintetizat din Carbon și Siliciu, întâlnit în aproximativ 250 de forme cristaline, cea mai întâlnită fiind Carbura de Siliciu Alfa (α-SiC), cu structură de cristal hexagonal. Acest material este clasificat în categoria de ceramică, fiind extrem de dur și având multiple calități remarcabile care îi conferă un loc de cinste între materialele viitorului, datorită unui număr mare de întrebuințări actuale și moderne, fie ca material de sine stătător, fie ca aditiv în compoziția altor materiale, cum ar fi: matrice ceramică pentru materialele de fricțiune pe bază de carbon (C/C-SiC) pentru autovehicule de Formula 1, în industria aeronautică sau aerospațială, semiconductor «cu bandă interzisă largă» (wide bandgap WBG) utilizat în industria electronică de înaltă putere și frecvență, în construcția de vehicule electrice sau…
