Israel este o țară atât de mică, puțin peste 9 milioane de oameni, așa că tragedia e foarte aproape. Facebook-ul meu este plin de fotografii ale celor morți, dispăruți și ale celor răpiți. Inima mea e bolnavă.
Am purtat o conversație scurtă și emoționantă cu Aylet Tsabari, scriitoarea israeliană care a dat voce evreilor mizrahi și care, acum, din casa ei din Tel Aviv, numără prietenii care au deja un mort printre cei uciși de teroriștii Hamas.

Ayelet Tsabari s-a născut în Israel, într-o familie de origine yemenită. După efectuarea stagiului militar obligatoriu în Israel, a plecat cu rucsacul în spate prin Europa, Asia și America de Nord. A regizat două filme documentare, unul dintre ele fiind premiat la Palm Spring International Short Film Festival. Este în prezent profesor de scriere creativă la Universitatea din Tel Aviv.
Arta de a-ți lua rămas-bun, cel de-al doilea și cel mai recent volum al său, tradus la Editura Humanitas, a primit…
