114 views 28 secs 0 comments

Pensiile speciale și jocurile de noroc, printre prioritățile legislative ale PSD pentru perioada următoare (Video)

In Politică
octombrie 07, 2023

Premierul Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, a declarat că îşi doreşte ca amendamentele la proiectul de lege privind pensiile speciale să fie adoptate în Parlament în următoarele două săptămâni, iar purtătorul de cuvânt al partidului a spus că printre prioritățile legislative ale PSD se mai află Legea Jocurilor de noroc și Legea parteneriatului public-privat.

Declarațiile au fost făcute, sâmbătă, la sediul PSD, după şedinţa BPN al partidului.

“Săptămâna viitoare vreau să intru cu amendamentele în Senat şi în Camera Deputaţilor. O să am această discuţie şi pe forma amendamentelor. Am avut de dimineaţă cu preşedintele Comisiei de muncă, cu domnul Solomon Adrian de la Camera Deputaţilor, am avut discuţiile cu liderii de grup, cu preşedintele Camerei.

Doresc ca în următoarele două săptămâni aceste amendamente la pensiile speciale să le trecem prin Parlament şi să vedem dacă mai este atacată de Înalta Curte legea astfel încât…

Citeşte mai mult