Avocatul Simonei Halep, Bogdan Stoica, a oferit detalii din cazul de dopaj al sportivei noastre.
Bogdan Stoica a afirmat că ITIA a refuzat orice formă de cooperare pe decursul procesului.
“ITIA a refuzat orice formă de cooperare de discuție, n-au acceptat nici să mergem noi la laboratorul lor de la Salt Lake, au făcut propriile teste cu echipamentele și metodele lor și ne-au anunțat că au detectat roxadustat în probele respective. Nu știu dacă aș putea vorbi de rea-credință, dar cred că ITIA nu e o instituție îndreptată spre aflarea adevărului, ci spre distrugerea sportivilor pe care îi investighează. Sigur, dânșii sunt într-o poziție de procurori și înțeleg asta, noi suntem perfect de acord că Simona a avut un test pozitiv.
Eram deschiși să discutăm despre o sancțiune pe care s-o acceptăm imediat, dar dânșii nu au fost de acord. Au vrut să tărăgăneze toate procedurile, să folosească experții ca să lungească toate etapele procedurale….
