FCSB a făcut, miercuri, un nou anunț în privința situației lui Siyabonga Ngezana (25 de ani).
Fundașul central transferat cu 600.000 de euro din Africa de Sud, de la Kaizer Chiefs, nu a apucat, încă, să debuteze la FCSB și Gigi Becali a fost întrebat din nou despre situația sa.
Becali a spus că atunci când va intra în echipă, Ngezana nu va mai fi scos de nimeni, însă acesta nu a debutat încă la echipă pentru că nu era antrenat așa cum își doreau “roș-albaștri”.
“Nu era antrenat deloc, deși e talentat. Acum poate să intre. La 2-0, în minutul 70 putea să intre, dar n-a mai intrat, s-a făcut 2-1. El o să intre și când va intra nu-l va mai scoate deloc, dar mai greu acum cu Dawa și Chiricheș, care îmi plac foarte mult. Chiricheș va crește și mai mult. O să vedem și cu Ngezana. N-am dat 2 milioane pe el, am dat 600.000”, a spus Gigi Becali, la DigiSport.
Omul de afaceri a povestit cum a ajuns să-l transfere pe Ngezana la FCSB: “Ngezana, a venit…
