FCSB a stabilit prețul de transfer pentru Andrea Compagno (27 de ani), golgheterul italian al echipei.
Prin vocea lui Gigi Becali, FCSB a anunțat că Andrea Compagno e de vânzare pentru orice club oferă două milioane de euro în schimbul serviciilor sale.
Presa din Italia a anunțat că Salernitana și Monza s-au interesat de transferul lui Compagno, atacant convocat pe lista preliminară la naționala Italiei de Roberto Mancini în calificările pentru EURO 2024.
„Bă, tată, Compagno l-am lăsat la două milioane de euro (n.r. – prețul de transfer). Atât a fost. Am cerut 2,5 milioane de euro, eu au dat un milion și jumătate. O echipă. Acum am lăsat la două milioane și așteptăm răspuns. Cine vrea să-l ia, Compagno costă două milioane de euro”, a spus Gigi Becali, conform Orange Sport.
Andrea Compagno a marcat 21 de goluri în toate competițiile sezonului trecut cu FCSB și FCU Craiova 1948 și a fost al doilea golgheter la Superligii, după Marko Dugandzic.