Robert Negoiță va da aproape 30 de milioane de lei unei companii de construcții a primăriei de sector pe care o conduce pentru „promovare instituțională”. Cu alte cuvinte, pentru mediatizarea activității primăriei și a direcțiilor, administrațiilor și firmelor sale edilitare.
Primăria Sectorului 3 cheltuiește, în fiecare an, milioane de lei pentru a-și promova activitatea.
Spre exemplu, la solicitarea spotmedia.ro, primăria condusă de Robert Negoiță a comunicat că în 2019 a încheiat contracte de promovare instituțională de 15.709.130 de lei, iar în 2020, contracte de 5 milioane de lei.
Pentru anul 2022, primăria a organizat o procedură de atribuire fără publicare cu o valoare de 6 milioane de lei pentru promovare instituțională.
După cum v-am informat deja la acel moment, printre companiile media care au primit bani se numără: B1 Channel SRL (adică B1 TV), Ridzon Computers SRL (societate care administrează România TV), Antena 3 SA, DBV Media…
