Preşedintele Klaus Iohannis a semnat luni decretul privind conferirea Ordinului Naţional Steaua României în grad de Comandor a lui Eduard Hellvig. Decretul a fost publicat în Monitorul Oficial la scurt timp după ce Hellvig și-a anunțat demisia din fruntea SRI.
Potrivit decretului de conferire a Ordinului Naţional Steaua României în grad de Comandor domnului Hellvig Eduard Raul, director al Serviciului Român de Informaţii, această distincţie a fost acordată „în semn de apreciere pentru excepţionala implicare în reformarea şi consolidarea pe baze moderne a Serviciului Român de Informaţii, ca structură permanent adaptată şa noile cerinţe şi provocări de securitate, contribuind la recunoaşterea excelenţei acestei instituţii de securitate a statului român, în cadrul comunităţii interne şi internaţionale de informaţii”.
Decretul este contrasemnat şi de premierul Marcel Ciolacu.
