158 views 20 secs 0 comments

Parlamentarii își votează iar desființarea pensiilor speciale

In Politică
iunie 26, 2023

Camera Deputaţilor şi Senatul se reunesc, luni, în şedinţă comună, în prezenţa premierului Marcel Ciolacu, având pe ordinea de zi eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor.

Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului este programată la ora 14:00. Înaintea plenului, se vor reuni în şedinţe structurile de conducere ale PNL (de la ora 11:00) şi PSD (de la ora 12:00).

„Dorim o reaşezare pe baze solide, atât a sistemului de pensii de serviciu, cât şi a sistemului de indemnizaţii pentru limită de vârstă acordate parlamentarilor care şi-au încheiat exercitarea unuia sau mai multor mandate. De aceea, e nevoie de măsuri legislative care să şteargă inechităţile din sistem, eliminarea indemnizaţiei pentru limită de vârstă a parlamentarilor fiind una din aceste măsuri de înlăturare a discriminării faţă de persoanele care beneficiază de pensii pe criteriul contributivităţii”, se arată în expunerea de motive a proiectului…

Citeşte mai mult