Simone Scuffet (27 de ani), portarul lui CFR Cluj, a intrat pe lista de transferuri a unui club din Serie A.
Crescut la Udinese și ajuns chiar în naționala Italiei la o vârstă fragedă, Simone Scuffet s-ar putea întoarce în Serie A în această vară.
Prestațiile foarte bune din tricoul lui CFR Cluj, cu care a jucat în grupele Conference League contra lui Lazio, l-au adus în atenția unei echipe din Serie A. Este vorba despre Empoli, club care s-a salvat de la retrogradare în acest sezon, scrie site-ul tuttoudinese.it.
Scufffet este o variantă de transfer în caz că portarul titular, Guglielmo Vicario (26 de ani). “Momentan, aducerea lui Scuffet este doar o idee, având în vedere că numărul 13 al echipei (n.r. – Vicario) nu a primit nicio ofertă importantă de transfer”, scrie sursa citată.
Simone Scuffet a jucat 48 de meciuri pentru CFR Cluj în toate competițiile sezonului, iar în 19 dintre ele a reușit să nu ia gol.
