
Marcel Ciolacu a venit joi în Parlament pentru a prezenta programul de guvernare și a cere votul de învestire pentru noul Executiv.
Liderul PSD și-a început discursul cu o întârziere, cât Nicolae Ciucă, ce a condus plenul ca nou șef al Senatului, s-a încurcat în proceduri, lucru de care au profitat din plin Diana Șoșoacă și George Simion. Ciolacu a fost întrerupt apoi de un protest al Forței Dreptei, Ludovic Orban și colegii săi începând să împartă trandafiri roșii prin sală.
Viitorul premier le-a promis românilor, de la tribuna Parlamentului, că va face tot ce ține de el pentru ca nimeni să nu mai aibă frica zilei de mâine. „Nu sunt perfect, sau fără frică de Dumnezeu, sau fără de păcat. Pur și simplu sunt om”, s-a prezentat Ciolacu în discursul în care a cerut învestirea.
Gabriela Firea a vorbit de adrenalina, dar și amărăciunea politicii dâmbovițene, George Simion l-a citat pe Eminescu și a anunțat că din 2024 AUR vine la…