212 views 18 secs 0 comments

OMV Petrom anunță cea mai mare descoperire de țiței a sa din ultimele decenii, în Oltenia și Muntenia

In Business
iunie 14, 2023

OMV Petrom a descoperit noi resurse de ţiţei şi gaze naturale în regiunile Oltenia şi Muntenia din sudul României.

Cumulat, descoperirile se ridică la peste 30 milioane bep resurse recuperabile, echivalentul a trei pătrimi din producţia realizată de OMV Petrom în anul 2022.

Conform sursei citate, forajul de explorare şi testare a acestor trei sonde a avut loc în perioada iunie 2022 – aprilie 2023. Compania a investit în forajul de explorare aproximativ 20 de milioane de euro.

„România produce ţiţei şi gaze de peste 150 de ani, iar în aceste condiţii identificarea de noi resurse presupune un efort semnificativ. Noile descoperiri vor contribui la reducerea declinului producţiei noastre şi la continuitatea furnizării unor produse esenţiale pentru economie”, a afirmat Cristian Hubati, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru activitatea de Explorare şi Producţie.

Potrivit sursei citate, una dintre descoperirile făcute de OMV Petrom a fost în…

Citeşte mai mult